Your browser (Internet Explorer 6) is out of date. It has known security flaws and may not display all features of this and other websites. Learn how to update your browser.
X
Post

Grea decizie: să demisionez sau … să demisionez?

În cei 6+ ani în care am ocupat o funcție de conducere, m-am confruntat (și mă confrunt în continuare) cu muuulte situații din categoria managementul resurselor umane. ( de la recrutare, formare, promovări, retrogradări, sancțiuni, motivare, demisii, retenție, animare, COACHING, evaluare…etc).

Când coordonezi o echipă și când echipa este pe deasupra si numeroasă, provocările, vă asigur eu, nu lipsesc!

Una dintre cele mai interesante provocări căreia a trebuit să îi fac față și despre care am ales să scriu astăzi a fost o retenție (dacă imi este permisă exprimarea). Încep povestirea introducându-vă puțin în context. La momentul “X” preiau coordonarea unei echipe de vânzări. După perioada de acomodare și evaluarea colaboratorilor încep să identific plusurile și minusurile (nu intru în detalii), încep să fac planuri, toate cu scopul de a construi ceva solid. Concluzia era destul de clară pentru mine… aveam nevoie de un om experimentat pe o poziție destul de importantă.

Puteam să improvizez și dacă situația o impunea aveam un “short list” cu colegii din intern, dar pe poziția respectivă căutam să aduc un suflu nou și un colaborator cu care să încep de la “3″, nu de la”-1″ sau de la “zero”.

Oraș mic, loc de manevră îngust, a trecut aproape un an până am identificat persoana potrivită. Culmea, era unul din clienții cu care mă întâlneam prin firmă foarte des. La un moment dat chiar am făcut împreună o tranzacție mai complicată și în perioada respectivă ne vedeam și discutam frecvent – de fapt, așa ne-am cunoscut. Într-un moment de inspirație mi-a picat fisa și fără să stau pe gânduri i-am făcut o ofertă… A acceptat-o și am început colaborarea.

Poziția oferită nu a fost o oportunitate de neglijat. A fost o reală șansă de a munci, de a se forma și dezvolta profesional într-o firmă mare și extrem serioasă.

Toul mergea ca uns, colega (pentru că era o doamnă) se descurca minunat. Discutam fff mult mai ales în perioada de integrare pentru că venea dintr-un sistem total, total diferit; am ținut-o aproape deoarece (așa cum vă spuneam) consider perioada de integrare și formare extrem de importantă.

După aproximativ 1 an și jumătate, colega mea, în prima zi după cele 2 săptămâni de concediu de odihnă programate, în prima zi, la prima oră, ce credeți… intră în birou cu DEMISIA semnată în mână!!!

A fost una din puținele sitații în care cred că “mi-a căzut fața”… vizibil! De fapt nu cred, sunt 100% sigur! Am pretins atunci și pretind și acum că mi-am dezvoltat niște “senzori” care detectează stările de nemulțumire sau demotivare si frustrare; în ceea ce mă privește încerc să evit aceste situații făcând eu primul pas (o discuție, un “gest”, o propunere, o majorare – if necessary) pentru cei care într-adevăr merită.

În acest caz, senzorii nu au funcționat și paradoxal … nu erau “defecți”, veți vedea.

După ce mi-am revenit din șocul acestei vești, am aflat și motivul: salariul net oferit de un concurent… de 2,5 ori mai mare decat câștiga la noi + o funcție de conducere … “Un fleac! M-au ciuruit!”

(Acum să nu credeți că la noi câștiga puțin. Avea un pachet negociat și acceptat)

Și oferta nu era bluff… am văzut-o cu ochii mei albaștri pe hârtie cu antet, semnată de ceva mare mahăr… Era scris negru pe alb! Nu vroiam să îmi pierd colaboratoarea sub nicio formă. Și pentru ca situația să fie și mai palpitantă, la momentul respectiv NU puteam să îi ofer nici funcție, nici salariul propus de concurență. Maxim am reușit să obțin o majorare … simbolică față de ce am văzut pe hârtia cu antet.

Ei bine dragii mei, am început să discutăm… Adică EU am început să discut și să încerc să găsesc toate argumentele posibile pentru care colega mea trebuia să refuze oferta primită și să accepte să continuăm colaborarea în noile condiții proaspăt negociate.

După primele discuții am reușit să obțin amânarea transmiterii confirmării acceptului, pentru oferta primită. A fost la “sentiment”! Meritam … zic eu!

Surpriză, după primele două zile de discuții care au avut loc in birou, pe birou, în parc, la restaurant, la Fast Food, iar în birou , ore întregi … subsemnatul, am avut o “intuiție”!

Am “citit-o” și mi-am dat seama cum a ajuns la decizia atât de bruscă și irevocabilă de a demisiona, fără nici un fel e “semnal” de nemulțumire, fără tentativă de a discuta sau de a negocia, fără nimic… just like that !

Atenție la cele ce urmează, poate fi o capcană periculoasă pentru oricine!

Practic, în ziua în care a plecat în concediu totul era ok. Am primit conformarea direct de la “sursă”: nici un gând de demisie, nicio nemulțumire, nimic! Ei bine, în prima săptămână de concediu, colega mea a primit oferta scrisă de la concurență grație fostului manager care era la curent, se pare, cu tot ce mișca în ograda mea, plus avea aproape toate datele cu privire la nivelul de remunerare al celor aproximativ 60 de oameni din echipă.

A primit oferta, nu a vorbit cu nimeni, “decât” cu soțul, ceea ce este firesc și normal. Ce a urmat?… În cele două săptămâni de concediu cei doi soți nu au făcut altceva decât să se proiecteze în viitor și să “cheltuiască în avans” banii pe care aveau să îi câștige începând cu prima lună după întoarcerea din concediul de odihnă. Știau exact ce mașină își vor cumpăra, urma să își cumpere o locuință mai mare, să opteze pentru alte destiații turistice…etc. Cu alte cuvinte, tot concediul s-au convins unul pe celălalt că oferta este de nerefuzat și că cea mai bună decizie pentru ei și familia lor este să facă pasul spre un trai mai bun. Avea de ales între SINGURELE două opțiuni pe care le avea foarte clar și argumentate în minte: să demisioneze sau să demisioneze?!?

[don't hate me because I'm smart, please! (:O)]

Pot să vă spun că discuția în care i-am prezentat ceea ce am descris puțin mai sus a fost aproape decisivă; de ce? Pentru că exact așa s-a întâmplat! Făcuseră calcule precise cu privire la ce rată la bancă se încadrează, ce rată de leasing pot suporta, concedii … exact tot ce am “punctat” eu în discuția “face to face”. La momentul respectiv am simțit efectiv cum a aterizat cu picioarele pe pământ și a început să ASCULTE, activ, argumentele mele, pe care o să vii le prezint în continuare (aviz amatorilor).

  • nivelul salariului net oferit pentru orașul în care ne aflam și chiar pentru poziția oferită era uriaș. Să nu fiu înțeles greșit, nu este nimic rău să fii bine plătit. DAR la nivelul despre care vorbim banii NU vin doar pentru că te numești Ionescu sau Popescu. Un salariu uriaș vine la pachet cu așteptări destul de mari din partea angajatorului; ceea ce nici acest lucru nu este rău, tuturor ne plac provocarile = oportunități, șanse de afirmare.

Colega mea nu avea experiență dar avea potențial; avea cunoștințe peste medie/era tehnică dar încă nu dovedise mare lucru…era riscant! De ce?

  • orice creștere de venit este foarte rapid și ușor “asimilată” (vă spun din experiența personală, dar și a altora). Ba’ mai faci un credit o rată în plus, ba’ îți cumperi un iPhone4 cu abonament de €40/lună, ba’ crește valoarea coșului de cumpărături la Carrefour sau îți iei o chirie/mașină mai bună, etc. = ceea ce, repet, categoric și fundamental nu sunt lucruri rele; sunt fireși, cu toții tindem spre un trai mai bun… Aspectul pe care vreau să îl subliniez însă este că odată ridicată “ștafeta”, dacă nu reușești să o menții și dacă pariul celor care te-au recrutat este necâștigător, te întreb: cât de rapid te poți “replia” în orașul în care te miști? Vei găsi un alt angajator care să fie dispus să plătească același preț pentru serviciile tale în așa fel încât să nu fi în picaj ci să te menții pe linia de plutire?

Colega mea nu a avut răspuns la aceste întrebări și a picat în butoiul cu melancolie!

  • CINE este angajatorul? Pentru a putea face calculele CORECT trebuie să ști exact cine este angajatorul ce interes are, ce are de gând și ce așteptări are! Este obligatoriu de investigat ce oportunități ai în firma respectivă, presupunând că totul merge bine. Cred că este hazardat să crezi că l-ai prins pe “Jesus” de un picior și până la pensie nu îi mai dai drumul. Deci, care va fi pasul următor?
  • cred că este important să ști tu pentru tine “cum au ajuns la tine?” – ai fost recomandat de cineva?; ești (re)cunoscut în piața ca un profesionist?; ai o experiență care a atras atenția?; ai un CV/rezultate recunoscute?; ai un trackrecord/background consistent? – în felul acesta vei ști de unde “ți se trage” și vei ști cum să te poziționezi.

Colega mea fusese recomandată de fostul manager despre care vă vorbeam, cu care se cunoșteau exclusiv din ipostaza de parteneri de afaceri, dar nu se înțelegeau și nici cel puțin nu bănuia că urmau să lucreze împreună – a fost o informație pe care eu o flasem între timp.

  • deciziile pe care le luăm ne pot afecta familia, viața personală, parcursul profesional, etc. De la un moment dat, cred că trebuie să luăm în calcul implicațiile pe care le au asupra noastră și a familiei noastre aceste decizii. Ele ne pot afecta într-o măsură mai mare sau … ai ghicit, mai mică. Î

În cazul colegei mele la mijloc era o familie: soțul (bugetar), copilul (grădinițar). Sfatul meu a fost să gândească pe termen lung/în perspectivă, nu pe termen scurt sub impulsul momentului și în euforia “îmbogățirii” rapride.

Ca manager, lăsând la o parte să zicem “egoismul specific”, nu m-am pus în calea fericirii nimănui. Am recunoscut întotdeauna deschis adevăratele oportunități și m-am luptat pentru fiecare salariat în parte să rămână, oferindu-i alternative și perspective. Am tras un semnal de alarmă și am dat feedback de fiecare dată și am insistat ori de câte ori situațiile erau bizare și aveau parfum de cacialma.

Ei bine, după aproximativ 2 săptămâni și o “luptă” care a meritat tot efortul, demisia a fost retrasă, oferta măreață refuzată! Victorie! De două ori Victorie! Și pentru firmă și pentru salariat cu timpul s-a dovedit a fi o decizie înțeleaptă.

Update la zi: La aproape doi ani firma de perspectivă a fost închisă, experiența ei pe piață a însemnat un mare minus pentru acționari; colega mea este în continuare colega mea, nu mai lucrăm împreună dar lucrurile discutate atunci s-au adeverit aproape întocmai, iar în prezent am aflat că a primit o propunere pentru o funție de conducere, ceea ce nu este rău deloc.

Până la urmă, întâmplările cu “happy end fericit” sunt preferatele mele, sper că și ale tale!

va urma…

offline coach

Leave a comment  

name*

email*

website

Submit comment

CommentLuv badge
Visit Us On FacebookVisit Us On TwitterCheck Our Feed